Cum aducem inapoi romanii din strainatate
20 decembrie 2018 Lasă un comentariu
Din întâmplare, astăzi am urmărit pe net o emisiune în care, tangențial, cineva întreba „cum aducem inapoi românii din străinătate?”. Apoi am văzut că există preocuparea asta și ideea este larg dezbătută. Am văzut o preocupare vecină cu obsesia în acest sens, am văzut că există programe pe bani europeni menite să-i atragă pe românii plecați, o adevărată mișcare de repopulare a țării.
Privind de afară, la propriu dar și la figurat, tot acest curent mi se pare nerealist și naiv, plecat de la premize greșite și fără șanse reale de reușită. Există mai multe cauze pentru care cineva a plecat din țară și a lăsat în urmă totul, familie, prieteni, locuri natale, pentru a lua-o de la zero printre străini. Cei care se gândesc să îl aducă înapoi pe… rătăcit, vor să îl recâștige pentru folosul lor, ignorând astfel motivele reale și încercând să găsească soluții pentru ceea ce presupun ei a fi motivele plecării.
Hai să facem un exercițiu de imaginație.
Undeva într-o comună din Moldova, sau mai bine… din Teleorman, un tânăr pe nume Mihai se hotărăște brusc să plece… la oraș. De ce? Dacă îl întrebi pe el, nu știe să îți spună dar s-a săturat. Vrea altceva…
Mihai a terminat școala de câțiva ani și de atunci a lucrat doar în comună, dar mare lucru n-a realizat. Banii îi ajung de azi pe mâine, cu toate că a încercat să lucreze și în weekenduri. A încercat să se angajeze la primărie sau pe la firmele nou deschise care prosperă în ultima vreme în comună, dar nu cunoaște pe nimeni pe acolo, nu e rudă cu primarul, iar de șpagă nici nu poate fi vorba. Nu are el atâția bani… O vreme și-a mai luat și un al doile job, dar abia dacă a reușit să își acopere niște datorii mai vechi, de pe vremea când mama sa a fost bolnavă.
Dacă îl întrebi pe Mihai îți va spune că toate merg prost în comună, dar nimeni nu zice nimic. Cu toate că primarul și conslierii sunt toți niște borfași puși pe căpătuială, unii chiar spun că ar fi recidiviști, lumea tot pe ei îi votează mereu. Își tot deschid firme închizându-le pe ale celorlalți, își construiesc vile pe terenurile primite de la primărie, fac chefuri cu inspectorul de la finanțe și cu șeful de post, dar oamenii s-au obișnuit așa. De câte ori merg la dispensar și nu au loc sau nu sunt medicamente, îi înjură pe cei de la oraș. Așa au auzit ei la radioul local, că ăia de la oraș le iau toate fondurile și de aia merg toate prost în comună. Mai mult, cică este la oraș unul pe nume Boroș, evreu parcă, care este capul tuturor răutăților. El îi mituiește pe toți. Cu ăla se luptă primarul, ca să nu-l lase să cumpere toate pământurile comunei, iar ăla tot trimite inspectori de la județ care bagă bețe în roate primăriei.
În comună Mihai nici nu prea mai are cu cine să iasă. Cei de vârsta lui, care au rămas în comună, stau toată ziua pe Facebook, iar dacă ies undeva, nu au alte subiecte de discuție decât politica. Îi înjură pe politicieni, dar îi votează mereu, îi înjură pe patroni dar se pârăsc unii pe alții pentru a le intra acestora în grații li a ocupa un job mai bun, se plâng de mizerie dar nu ar mătura unul în fața casei… Dar ce să-i faci, așa fac toți în comună.
Prietenii lui mai luminați au plecat la oraș, s-au realizat, au joburi bune, unii chiar și-au deschis firme acolo. Pe majoritatea nici nu prea îi înțelege. Toți terminaseră școli bune în comună, erau meseriași, unii chiar își porniseră afaceri aici. Ce le-a trebuit ca să plece?
Acum vin în vizită doar de sărbători, aduc cadouri pe la rudele rămase în comună și se fălesc cu mașinile lor. El știe că majoritatea au pornit de jos acolo, mulți au lucrat pe șantiere sau la curățenie, dar niciunul nu povestește despre început. La toți poveștile încep din al doilea an, când au fost promovați, sau când au primit un alt job mai bun. Toți spun că acum le merge bine și sunt respectați, nu și cum au ajuns acolo.
Unii vin din ce în ce mai rar, alții nu mai vin de loc. Și-au dus și familiile cu ei, și-au făcut case, au și copii pe acolo. Concediile nu și le mai fac în comună, ci prin țări străine. Îi vede pe facebook…
De fapt nu toți cei plecați au rămas la oraș. Unii s-au întors, cică nu s-au adaptat la viața grea de acolo sau le-a fost dor de familie. Chiar îl știe personal pe unul Dorel, care tocmai s-a întors. Acesta le povestește tuturor ce nașpa sunt orășenii și cum vor numai să profite de tine. Spune că tot mai bine îi era în comună, înainte să plece, chiar dacă era pe ajutor social, tot îi era mai bine decât să fie sclav la orășenii ăia nespălați. Dar pe Dorel dorul de familie l-a adus înapoi. Cu toate că niciodată nu s-a înțeles cu nevastă-sa și copiii îi erau mai mult prin vecini, nu greutățile orașului l-au doborât, ci dorul de casă. Cel puțin așa spune el…
În comună li se cam simte lipsa celor plecați… După ce anul trecut doctorul de la dispensar a plecat pentru un post la spitalul județean, au tot adus stagiari să-i țină locul, dar lumea se plânge de ei. Oricum, stau ce stau și pleacă și aceștia, iar de cei rămași lumea se plânge că vorbesc urât și dacă nu le dai nimic, nu te bagă în seamă. Cică au salarii mici… De aia o fi plecat și doctorul?
La școală, învățătoarea cea mai în vârstă, ar fi trebut să iasă deja în pensie, dar nu are cine să o înlocuiască. Două învățătoare venite între timp, au plecat și ele la oraș, una acum doi ani, iar una anul trecut. Deocamdată nu are cine să le țină locul. Au comasat două clase și speră să le trimită în curând o suplinitoare. E bine totuși că nu mai sunt așa mulți copii ca pe vremuri. Odată erau patru clase, dar acum… au trecut vremurile alea. Lumea nu mai face așa mulți copii…
În colțul străzii lui Mihai era un service auto foarte renumit. Toată lumea se înghesuia la să-ți repare mașina acolo. Patronul, un fost coleg de clasă, i se tot plângea lui Mihai că afacerea merge binișor, dar nu mai face față controalelor. Șpăgi peste șpăgi la tot felul de inspectori locali… Într-o zi când cineva de la primărie i-a bătut la ușă cerându-i o „sponsorizare” pentru partid, colegul lui Mihai parcă a înebunit. A închis service-ul și dus a fost. Mihai a auzit că acesta a lucrat o vreme ca mecanic auto pe la oraș, iar acum și-a deschis acolo un service al lui. Cică-i merge bine…
Degeaba cei din comună ar vrea să îi aducă înapoi și le promit mare cu sarea, pare că orașul i-a vrăjit pe toți. Primarul le-a promis că lucrurile se vor îndrepta, localnicii le tot trimit mesaje rudelor plecate, câteva instituții chiar le-au promis fonduri generoase de la județ pentru a se întoarce și a deschide firme în comună. Se pare că tot degeaba…
Mihai nu prea îi înțelege pe cei plecați, dar… vrea și el să plece. Un fost coleg de școală, Grigore, i-a găsit un post la oraș, la firma care lucrează el. Știe că Mihai este priceput și l-a chemat să meargă pentru un an și… să încerce, să vadă dacă se obișnuiește. Mihai își amintește că și Grigore a plecat tot așa, pentru un an, pe încercate., dar asta a fost acum șase ani…
Bineînțeles, asemănările cu persoane, locuri sau situații reale sunt… știți voi, pur întâmplătoare. De fapt nici nu există în realitate satul sau orașul nostru ipotetic și nici oameni ca Mihai, Grigore, Dorel, sau alții ca ei. După cum spuneam, totul este rezultatul unui exercițiu de imaginație.
Reală este doar întrebarea „cum aducem românii înapoi?”, pentru că noi îi vrem, nu-i așa? Noi îi vrem înapoi…
Oare ar putea cineva să-mi lămurească o dilemă? Există sfântul ăsta de-l tot vedem pe Facebook, a cărui imagine dacă o share-uiești, ți se întâmplă minuni… Oare Sfântul Nectarie face minuni doar pe Facebook, sau în general pe internet. Adică dacă-l primesc pe email, de exemplu, ar trebui să-l trimit mai departe prietenilor prin email, sau doar pe FB?
Simt nevoia tot mai acută de a face curățenie pe Facebook și… chiar se întâmplă… zilnic. Atunci când mi-am făcut contul de FB am adăugat prieteni, cunoștințe, rude. Îmi plăcea să le văd pozele și să interacționez virtual cu aceștia. Parcă mi-erau mai aproape, chair și oamenii pe care îi vedeam mai rar.
Luka's World 