„Uraaa! A intrat Kaufland!”

Da, a intrat, dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre dualitate, sau alegerile pe care le facem în viață.

Pentru cei care se întreabă care este faza cu Kaufland-ul, voi spune pe scurt că de azi acesta este noul partener Cashback World, adică de azi toți membrii bine cunoscutei comunități de cumpărături(unii o știu drept Lyoness) primesc bani înapoi atunci fac cumpărături la Kaufland.

Bine, nu e singura firmă de la care aceștia primesc bani înapoi. OMV, Petrom, Selgros, Douglas, Hervis, Intersport, Marks & Spencer și alte câteva mii de magazine din România le oferă același lucru, dar… Kaufland e… ALTCEVA!

Și de aici toată isteria pe care o veți vedea începând de azi pe internet și nu numai. Toată lumea va întreba pe toată lumea „ai card Cashback World? Hai că îți fac eu!”. 😀

Apropo, tu ai? Dacă nu ai, intră aici și fă-ți un cont gratuit aici: 👉 http://bit.ly/2EWuM7w 👈

Am un deja vu, chiar am mai văzut cândva asta. Vă mai amintiți „momentul Carrefour”? Și deja știu că foarte curând întrebarea se va transforma în „hai să-ți fac un card pt reduceri la Kaufland!” și mii de oameni îl vor primi bucuroși. Cine nu ar vrea să economisească ceva bani la cumpărăturile de zi cu zi? Altfel ce ne-am mai îmblânzi la reduceri și promoții?

Dar atunci când observi o tendință, atunci când nu te ia valul, când vezi încotro se îndreaptă mulțimea și privești lucrurile în ansamblu, atunci apar și oportunitățile.

Te gândești: Aha, oamenii primesc bani înapoi la cumpărăturile pe care oricum le făceau… Aha, oamenii sunt fericiți să aibă un astfel de card… Aș putea să îmi iau și eu unul, oricum e gratis…

Dar mai departe te întrebi: Interesant… oare cât aș putea câștiga eu dacă eu le-aș da cardurile astea? Oare cum ar fi să am o franciză care să dea cardurile astea dorite de toată lumea? Oare cum ar fi să am o franciză care să dea astfel francize și altora? Wow, ce idee de milioane!

Și astfel unii spun că au noroc că au primit înapoi 50 de lei pe lună, alții se consideră norocoși că pe bani de nimic au ridicat o franciză de câteva mii de euro pe lună.

Toți ne putem considera norocoși, diferența o vor face doar alegerile noastre. Lumea în care trăim e la fel pentu toți, oportunitățile sunt ale celor care le văd.

Apropo, te bate gândul de o astfel de franciză? 😀

🧩http://bit.ly/2XEVIkz🧩

Cum aducem inapoi romanii din strainatate

Din întâmplare, astăzi am urmărit pe net o emisiune în care, tangențial, cineva întreba „cum aducem inapoi românii din străinătate?”. Apoi am văzut că există preocuparea asta și ideea este larg dezbătută. Am văzut o preocupare vecină cu obsesia în acest sens, am văzut că există programe pe bani europeni menite să-i atragă pe românii plecați, o adevărată mișcare de repopulare a țării.

beanie-2562646_1280

Privind de afară, la propriu dar și la figurat, tot acest curent mi se pare nerealist și naiv, plecat de la premize greșite și fără șanse reale de reușită. Există mai multe cauze pentru care cineva a plecat din țară și a lăsat în urmă totul, familie, prieteni, locuri natale, pentru a lua-o de la zero printre străini. Cei care se gândesc să îl aducă înapoi pe… rătăcit, vor să îl recâștige pentru folosul lor, ignorând astfel motivele reale și încercând să găsească soluții pentru ceea ce presupun ei a fi motivele plecării.

Hai să facem un exercițiu de imaginație.

Undeva într-o comună din Moldova, sau mai bine… din Teleorman, un tânăr pe nume Mihai se hotărăște brusc să plece… la oraș. De ce? Dacă îl întrebi pe el, nu știe să îți spună dar s-a săturat. Vrea altceva…

Mihai a terminat școala de câțiva ani și de atunci a lucrat doar în comună, dar mare lucru n-a realizat. Banii îi ajung de azi pe mâine, cu toate că a încercat să lucreze și în weekenduri. A încercat să se angajeze la primărie sau pe la firmele nou deschise care prosperă în ultima vreme în comună, dar nu cunoaște pe nimeni pe acolo, nu e rudă cu primarul, iar de șpagă nici nu poate fi vorba. Nu are el atâția bani… O vreme și-a mai luat și un al doile job, dar abia dacă a reușit să își acopere niște datorii mai vechi, de pe vremea când mama sa a fost bolnavă.

Dacă îl întrebi pe Mihai îți va spune că toate merg prost în comună, dar nimeni nu zice nimic. Cu toate că primarul și conslierii sunt toți niște borfași puși pe căpătuială, unii chiar spun că ar fi recidiviști, lumea tot pe ei îi votează mereu. Își tot deschid firme închizându-le pe ale celorlalți, își construiesc vile pe terenurile primite de la primărie, fac chefuri cu inspectorul de la finanțe și cu șeful de post, dar oamenii s-au obișnuit așa. De câte ori merg la dispensar și nu au loc sau nu sunt medicamente, îi înjură pe cei de la oraș. Așa au auzit ei la radioul local, că ăia de la oraș le iau toate fondurile și de aia merg toate prost în comună. Mai mult, cică este la oraș unul pe nume Boroș, evreu parcă, care este capul tuturor răutăților. El îi mituiește pe toți. Cu ăla se luptă primarul, ca să nu-l lase să cumpere toate pământurile comunei, iar ăla tot trimite inspectori de la județ care bagă bețe în roate primăriei.

În comună Mihai nici nu prea mai are cu cine să iasă. Cei de vârsta lui, care au rămas în comună, stau toată ziua pe Facebook, iar dacă ies undeva, nu au alte subiecte de discuție decât politica. Îi înjură pe politicieni, dar îi votează mereu, îi înjură pe patroni dar se pârăsc unii pe alții pentru a le intra acestora în grații li a ocupa un job mai bun, se plâng de mizerie dar nu ar mătura unul în fața casei… Dar ce să-i faci, așa fac toți în comună.

Prietenii lui mai luminați au plecat la oraș, s-au realizat, au joburi bune, unii chiar și-au deschis firme acolo. Pe majoritatea nici nu prea îi înțelege. Toți terminaseră școli bune în comună, erau meseriași, unii chiar își porniseră afaceri aici. Ce le-a trebuit ca să plece?

Acum vin în vizită doar de sărbători, aduc cadouri pe la rudele rămase în comună și se fălesc cu mașinile lor. El știe că majoritatea au pornit de jos acolo, mulți au lucrat pe șantiere sau la curățenie, dar niciunul nu povestește despre început. La toți poveștile încep din al doilea an, când au fost promovați, sau când au primit un alt job mai bun. Toți spun că acum le merge bine și sunt respectați, nu și cum au ajuns acolo.

Unii vin din ce în ce mai rar, alții nu mai vin de loc. Și-au dus și familiile cu ei, și-au făcut case, au și copii pe acolo. Concediile nu și le mai fac în comună, ci prin țări străine. Îi vede pe facebook…

De fapt nu toți cei plecați au rămas la oraș. Unii s-au întors, cică nu s-au adaptat la viața grea de acolo sau le-a fost dor de familie. Chiar îl știe personal pe unul Dorel, care tocmai s-a întors. Acesta le povestește tuturor ce nașpa sunt orășenii și cum vor numai să profite de tine. Spune că tot mai bine îi era în comună, înainte să plece, chiar dacă era pe ajutor social, tot îi era mai bine decât să fie sclav la orășenii ăia nespălați. Dar pe Dorel dorul de familie l-a adus înapoi. Cu toate că niciodată nu s-a înțeles cu nevastă-sa și copiii îi erau mai mult prin vecini, nu greutățile orașului l-au doborât, ci dorul de casă. Cel puțin așa spune el…

În comună li se cam simte lipsa celor plecați… După ce anul trecut doctorul de la dispensar a plecat pentru un post la spitalul județean, au tot adus stagiari să-i țină locul, dar lumea se plânge de ei. Oricum, stau ce stau și pleacă și aceștia, iar de cei rămași lumea se plânge că vorbesc urât și dacă nu le dai nimic, nu te bagă în seamă. Cică au salarii mici… De aia o fi plecat și doctorul?

La școală, învățătoarea cea mai în vârstă, ar fi trebut să iasă deja în pensie, dar nu are cine să o înlocuiască. Două învățătoare venite între timp, au plecat și ele la oraș, una acum doi ani, iar una anul trecut. Deocamdată nu are cine să le țină locul. Au comasat două clase și speră să le trimită în curând o suplinitoare. E bine totuși că nu mai sunt așa mulți copii ca pe vremuri. Odată erau patru clase, dar acum… au trecut vremurile alea. Lumea nu mai face așa mulți copii…

În colțul străzii lui Mihai era un service auto foarte renumit. Toată lumea se înghesuia la să-ți repare mașina acolo. Patronul, un fost coleg de clasă, i se tot plângea lui Mihai că afacerea merge binișor, dar nu mai face față controalelor. Șpăgi peste șpăgi la tot felul de inspectori locali… Într-o zi când cineva de la primărie i-a bătut la ușă cerându-i o „sponsorizare” pentru partid, colegul lui Mihai parcă a înebunit. A închis service-ul și dus a fost. Mihai a auzit că acesta a lucrat o vreme ca mecanic auto pe la oraș, iar acum și-a deschis acolo un service al lui. Cică-i merge bine…

Degeaba cei din comună ar vrea să îi aducă înapoi și le promit mare cu sarea, pare că orașul i-a vrăjit pe toți. Primarul le-a promis că lucrurile se vor îndrepta, localnicii le tot trimit mesaje rudelor plecate, câteva instituții chiar le-au promis fonduri generoase de la județ pentru a se întoarce și a deschide firme în comună. Se pare că tot degeaba…

Mihai nu prea îi înțelege pe cei plecați, dar… vrea și el să plece. Un fost coleg de școală, Grigore, i-a găsit un post la oraș, la firma care lucrează el. Știe că Mihai este priceput și l-a chemat să meargă pentru un an și… să încerce, să vadă dacă se obișnuiește. Mihai își amintește că și Grigore a plecat tot așa, pentru un an, pe încercate., dar asta a fost acum șase ani…

Bineînțeles, asemănările cu persoane, locuri sau situații reale sunt… știți voi, pur întâmplătoare. De fapt nici nu există în realitate satul sau orașul nostru ipotetic și nici oameni ca Mihai, Grigore, Dorel, sau alții ca ei. După cum spuneam, totul este rezultatul unui exercițiu de imaginație.

Reală este doar întrebarea „cum aducem românii înapoi?”, pentru că noi îi vrem, nu-i așa? Noi îi vrem înapoi…

Despre referendum… la rece

gay-1985899_1280

Nefiind preocupat de acest subiect, mi-a scăpat parcursul acestei inițiative și m-am trezit brusc în vâltoarea evenimentelor recente, adică în febra discuțiilor aprinse de pe Facebook. În primul moment am fost confuz din cauza temelor, aparent fără legătură, care încingeau spiritele, uneori până la injurii și „unfriend”. Unii îi dădeau înainte cu religia, alții cu moralitatea, unii cu copii adoptați de homosexuali, alții cu schimbarea de sex, așa că am fost într-o ceață totală.
Din ce am înțeles eu, un anume ONG, grupând sau susținut de diferite alte organizații, a strâns vreo două milioane și jumătate de semnături pentru organizarea unui referendum de revizuire a Constituției, mai precis de înlocuire a cuvântului „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”. Am înțeles că e o inițiativă veche de câțiva ani, dar nu am înțeles de ce a devenit atât de imperativă peste noapte. Unii chiar sunt supărați pentru cele câteva zeci de milioane de dolari cheltuite pt organizarea referendumului.

Acum, în timp ce scriu, mi-am amintit că am citit și eu pe Facebook, cu multă vreme în urmă, mesajul unei astfel de organizații(poate chiar cea cu pricina) care spunea ceva de genul „apăr căsătoria dintre un bărbat și o femeie”. Considerând că în România, expresia respectivă este cel puțin un pleonasm, am întrebat și eu atunci, de cine o apără, sau cine o amenință. Au urmat o serie de argumente puerile și clișee fără logică, și… am renunțat destul de repede. Nici nu știam eu pe vremea aceea ce se coace pe acolo.

Zilele acestea, am încercat să ignor toată această vânzoleală mediatică, dar am observat că mare parte dintre prietenii mei de pe Facebook s-au împărțit în două tabere încrâncenate. Am încercat eu să trag o concluzie de aici, dar nu a fost așa de simplu ca în cazul PSD-ului. Acolo, departajarea era clară. Ăia inteligenți și cu ceva școală erau grupați într-o tabără, ceilalți, restul, în tabăra adversă. Aici, cu toate că spiritele erau la fel de aprinse, părerile erau împărțite și motivațiile foarte diverse.

N-am avut încotro și am dat o căutare pe Google, să văd ce pune în pericol „familia românească tradițională”. Căutam sincer și nepărtinitor să mă informez. A fost destul de greu să găsesc câteva articole de lege prin toată această șarjă de mesaje panicarde, venite din toate direcțiile, dar până la urmă am reușit.

Am aflat astfel că legislația actuală nu pune în discuție în nici un fel heterosexualitatea cuplului care se căsătorește în vederea formării unei familii, ba chiar din contră, este foarte clară și fără echivoc în acest sens. Pe lângă paragraful din constituție care spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, am găsit că Art.259 din Codul civil, secțiunea a 3-a(iertați-mi nepriceperea dacă nu am scris corect) definește căsătoria ca „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”. Tot în același articol, dar la alt alineat, aflăm că „bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”.

Citind cele de mai sus, eu unul, m-am liniștit, dar tot de pe Facebook am aflat că totuși nu este suficient. Pericolul există în continuare. Lumea este îngrijorată că într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepăratat, legiuitorul s-ar putea răzgândi și ar putea schimba toate acele legi, cu scopul de permite cuplurilor gay să se căsătorească. Dacă s-ar căsători, aceștia ar putea adopta copii și de aici…alte scenarii. Cocluzia logică ar fi că neapărat trebuie scris în constituție „un bărbat și o femeie” în loc de „soți”, blocând astfel pentru vecie orice posibil tertip legislativ care ar da acces gay-lor la formarea unei familii.

Aproape că era să o dau la pace cu ideea referendumului, când mi-a căzut sub ochi hotărârea Curții Constituționale prin care se dădea avizul pentru organizarea referendumului: „Curtea constata ca initiativa de revizuire a Constitutiei este constitutionala in raport de prevederile art. 152 alin. (2) din Constitutie, intrucat nu suprima dreptul la casatorie ori garantii ale acestuia”.

Totuși, Curtea Constituțională a ținut să îți spună punctul de vedere, iar mesaju respectivei instituții mie mi-a sunat cam așa: „măi băieți, nu-i rău că faceți referendumul ăsta, că de stricat nu stricați nimic, dar nici mare brânză nu faceți, că oricum ai da-o, oricum ai lua-o, constituția în forma actuală tot la un „bărbat și o femeie” se referă. Acuma… noi v-am spus, voi faceți cum vreți”.

Dacă cineva consideră mult prea plastică interpretarea mea, poate să citească textul original: „Prin inlocuirea sintagmei ‘intre soti’ cu sintagma ‘intre un barbat si o femeie’, se realizeaza doar o precizare in privinta exercitarii dreptului fundamental la casatorie, in sensul stabilirii exprese a faptului ca aceasta se incheie intre parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificatia originara a textului. In anul 1991, cand Constitutia a fost adoptata, casatoria era privita in Romania in acceptiunea sa traditionala, de uniune intre un barbat si o femeie. Aceasta idee este sustinuta de evolutia ulterioara a legislatiei in materia dreptului familiei din Romania, precum si de interpretarea sistematica a normelor constitutionale de referinta. Astfel, art. 48 din Constitutie defineste institutia casatoriei in corelatie cu protectia copiilor, deopotriva ‘din afara casatoriei’ si ‘din casatorie’. Este evidenta, deci, componenta biologica ce a fundamentat conceptia legiuitorului constituant in privinta casatoriei, fiind fara indoiala ca aceasta a fost privita ca uniunea dintre un barbat si o femeie, cata vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent daca este in casatorie sau in afara ei, se pot naste copii.”

Ca să tragem linie și să concluzionăm, astăzi avem o legislație care spune fără echivoc că nu-i loc de gay în căsătorie și o hotărâre a Curții Constituționale care spune că nici în Constuție nu există nici un echivoc în acest sens. Pe de altă parte, mai avem și un referendum… Era un banc în care un ardelean concluziona la final „și la ce i-o folosât?”. Să ne trăiască, că-i al nostru!

Scuze că i-am ignorat total pe gay, chiar nu era vorba despre ei aici. Ei oricum nu au nici un cuvânt de spus în țara noastră. Este vorba despre noi, oamenii normali și despre ce am putea învăța noi de aici. Am putea să învățăm să ne informăm, nu să ne inflamăm doar pentru ceea ce ni se spune, am putea să gândim și să ne formăm o părere proprie, am putea să învățăm să comunicăm, alternând exprimarea propriilor opinii cu ascultarea opiniei celuilalt, în general, am putea să învățăm ce este normalitatea.

Zona crepusculara sau tenebrele gandirii

fireshot-capture-51-anglia24-https___www-facebook-com_anglia24_Când scriu aceste rânduri, la mai bine de jumătate de oră de la cel mai halucinant dialog pe care l-am avut vreodată, sunt încă în stare de șoc. Cred că aș fi râs cu lacrimi dacă stupefacția m-ar fi slăbit măcar pentru o secundă. Am fost convins că trăiesc în zona crepusculară.

Totul a început cu postarea pe pagina ANGLIA24 a imaginii alăturate, precedată de un text ce se voia haios. Spre seară, după ce am distribuit-o pe câteva grupuri și chiar au apărut primele comentarii amuzate, sunt contactat pe messenger de un domn care mă întreabă îngrijorat: „Bună (..). Tu chiar crezi că FB se va închide? Doamne”. Am rămas blocat, neștiind ce să îi răspund.

Convins că glumește, îi scriu că în mod sigur, în zilele respective Facebook-ul nu va fi accesibil și închei cu un zâmbăreț. Mă așteptam să râdem amândoi și să încheiem amical discuția, dar spre stupefacția mea, domnul insistă. Îmi cere supărat detalii, sursa informației, ca în final să îmi spună că oricum a șters postarea, grupul respectiv fiind unul de vânzări unde nu își au locul informații neverificate. 🙂

M-am blocat, nu-mi venea să cred. Siderat, renunț la orice pretenție de a mai părea funny și încerc să fac puțină lumină. Îi trimit din nou poza, îi spun că e vorba despre o glumă și îi explic băbește poanta. Nici o șansă! Pe același ton politicos dar sobru, omul o ține pe a lui – glumele bune, mai ales cele cu blonde sunt acceptate, dar aia era doar o poză și nu am dat datele exacte, nici anul… „Măcar de specificați jos undeva… „Glumă” dar na asta e .. este sters deja”, concluzionează el.

Eu în partea cealaltă, blocat, căutam un punct de contact cu realitatea, tocmai în momentul în care tipul se luminează brusc semn că asupra lui s-a coborât duhul înțelepciunii. Îmi trimite un „„29, 30, 31 ale lunii februarie :)))pe bune … ”, semn că a priceput gluma. Răsuflu ușurat de aparenta revenire la realitate și încerc să mă relaxez, dar lovitura de grație cade fulgerător. „Ați luat în serios poza și acuma ași spus că e glumă…„, concluzionează străinul.

L-am lăsat baltă, am predat armele neputincios în fața tenebrelor gândirii acestuia, dar încă nu reușesc să îmi revin. Nu știu ce expresie am pe chip dar nevastă-mea mă tot întreabă din când în când dacă sunt ok. Pare sincer îngrijorată în timp ce eu stau și mă gândesc că poate, în acest moment, undeva, cineva, caută îngrijorat pe Google „în ce zi se închide facebook?”.

 

 

 

Zvonurile – adevar sau manipulare?

dragnea-pornPentru că nu sunt în țară, încerc să cern informațiile care ajung la mine și să mă feresc de valul de dezinformare care bântuie media internațională în aceste zile. Hotărât să nu mă mai las manipulat, am decis să verific un zvon care circulă de ceva vreme pe net: că cică domnul Liviu Dragnea(presa adaugă de obicei, imediat după numele său, funcțiile și dosarele penale, dar nefiind la curent cu acestea, eu le voi omite) ar fi mare vedetă pe unele site-uri… „de specialitate”.

Am verificat și pot spune cu mâna pe inimă că toate aceste zvonuri nu sunt altceva decât minciuni nerușinate și Citește mai mult din acest articol

Vine Craciunul

nativityDa, mai sunt doar… aproape 4 zile până la Crăciun, sărbătoare atât de așteptată de noi toți. De ce oare este atât de așteptată? Nu știu, poate fiindcă avem câteva zile libere, poate fiindcă se lasă cu petreceri, mâncare și băutură, poate fiindcă ne întâlnim cu această ocazie rudele și prietenii, poate e vorba de daruri… Chiar nu știu.

Am căutat pe Google „Christmas” și în afară de Wikipedia, nimeni nu amintea nimic despre nașterea Domnului. Am dat aceeași căutare în imagini, și în afară de vreo două poze mici, rătăcite, cu scena cu ieslea, restul erau imagini cu globuri, reni și invariabil… tipul cel gras, îmbrăcat în roșu, pe care îl așteaptă toți copiii.

Indiferent cum ar trebui să stea lucrurile, indiferent de ce spune lumea, practic, de Crăciun, noi toți îl sărbătorim pe Moș Crăciun. Că o fi ziua lui de naștere, că nu o fi, din păcate el este vedeta sărbătorilor și el este cel așteptat de toată lumea.

Poate că sunt eu ciudat, poate greșesc, dar parcă nu am fost crescuți cum trebuie, parcă prea am uitat să ne învățăm copii despre adevăratele valori, parcă lumea nu merge încotro trebuie. Toți ne batem cu pumnul în piept cu valorile creștine, dar suntem gata să spunem „happy birthday, Santa!

Cred că am alunecat pe o pantă prea sumbră ce nu se potrivește cu atmosfera de sărbătoare ce ne animă pe toți în aceste zile. Nu-i așa? Da, este până la urmă o sărbătoare a bucuriei. Da, cu toții, cei ce suntem creștini, chiar avem un prilej de sărbătoare. Restul… or fi având și ei, motivul lor. Deci…

Un Crăciun fericit tuturor!

 

CINE A MAI RAMAS IN ROMANIA

*Zugravul. Are o tigara în coltul gurii si chef de munca în coltul îndepartat al vietii. Tricoul rupt de pe el nu-si da nici o idee despre onorariul pe care îl va cere la capatul unei zile de spoit în lene, pe un perete care nu se poate opune sau fugi. Ideile lui sunt alea din reclama de la bere. Nevoile sunt cele naturale, si în multe dintre ele apare si un copac, exact ca în cazul cainilor. Viata lui e si ea o reclama: la societatea moderna, care a reusit cumva sa elimine selectia naturala. Acum 30 de mii de ani, zugravul ar fi fost ucis pe loc, dupa primul cerb desenat stramb în pestera, la Altamira.

*Baba urbana. Spre deosebire de sora ei de la sat, baba urbana a vazut multe si stie tot. Îsi uraste, în ordine, nora, vecina, vecinul, administratorul, cartierul, orasul. Paradoxal, îsi iubeste însa tara, chiar daca nu-I poate gasi alte calitati decat acelea cu care a ramas din cartea de româna, 1955. Baba urbana banuieate ca totul în jurul ei e facut s-o fure: administratia blocului, compania de gaze, strainul care tocmai a intrat în hol si se uita suspect la cutiile de scrisori. Asta nu-I face în nici un fel viata mai buna. Destinul babei e sa moara, iar ea accepta asta si nu se mai ocupa cu absolut nimic. La noi lipsesc cu desavarsire babele din America, alea care se duc voluntare la ONG-uri, sau alea din Franta, care merg la mitinguri, cand nu citesc literatura de stanga. Babele noastre doar voteaza, mananca mult, barfesc toata lumea si circula gratis cu RATB si CFR.

*Soferul manelist. E rapid, pentru ca nu poate fi nimic altceva, în afara de negustor de droguri sau combinator de terenuri. Cel mai bun lucru din viata lui e motorul, facut de un neamt cu mult mai destept, însa soferul nostru nu pare sa sesizeze ironia. Îi place sa împarta: pumni, muzica, opinii. Stie despre tine ca esti prost. Stie ca el e destept, iar viata, în felul asta, devine foarte simpla. D-aia soferul manelist e cel mai relaxat dintre românii care au ramas în tara. Cand te întrebi de ce Mazare a pus palmieri la Constanta, raspunsul e limpede pe sosea: pentru ca maimutele erau deja acolo. Si nici n-aveau dusmani naturali.

*Inginerul. A lucrat candva în cercetare. Revolutia l-a prins la planseta, desenand cladiri urate, cu speranta ca într-o buna zi va fi lasat sa fie genial. Cand a fost lasat, a continuat sa fie el însusi, cu program clar: Dimineata la 8 la serviciu, la 5 acasa, la 8 la a doua sticla de vin. Înauntrul lui sunt o multime de bagaje desfacute si lasate asa, în lipsa de o noua destinatie: literatura SF, poeti optzecisti, doua-trei iubiri, neaparat consumate la Costinesti, cu Radiovacanta undeva în surdina. Se misca greu printre ele si de-aia e deprimat. Spera sa vina vremuri mai bune, chiar si cand apar la orizont, el spera ca o sa-i bata la usa, sa-l ia de mana pana în Germania, unde sigur cineva stie de lucrarea lui de diploma, o revolutie la vremea ei.

*Bogatul. În ciuda previziunilor optimiste ale telenovelelor, bogatii nu plang. Nu au de ce, nu au cand, nu le-a adus aminte secretara. Cei mai multi nu stiu ca sunt bogati – pentru ca nu se mai masoara în raport cu tine, ci în raport cu alti bogati. Chestia asta aduce cu sine o situatie pe care nici psihologul platit cu 200 euro/ora n-o poate rezolva: sunt bogati cu Mercedes care sufera ca n-au Bugatti. Bogatul român are si o alta problema: nu e bogat decat aici. Cand iese din tara, e doar ostentativ.

*Carierista. Si-o pune cu toti sefii, mananca rar si prost, se imbraca in costum de KGB-ista si vorbeste la 3 telefoane odata, in timp ce mai si trimite vreo 3 mailuri. Nu are viata sociala si nici nu isi doreste. Vacantele se fac in Cuba sau alta tara exotica iar din casca bluetooth, atunci cand nu auzi vocea unui sef satisfacut de calitatea sarutului pe gaura de sub curea, rasuna Buddha Bar, Sacral Nirvana sau ultimul album Cafe del Mar! Fata asta ar vinde-o pe mama ei, însă cu regret trebuie să recunoască în şedinţa de marketing că mama ei nu e în target….

*Baiatul de club. El e în general fiul celui de mai sus. Ziua lui de munca e noaptea, spaima lui e moartea de plictiseala. Exemplarele cele mai robust rezista fara mancare o saptamana si pana la doua zile fara paparazzi. Ideile lui sunt simple: mosule, du-te tu la scoala, daca n-ai bani de distractie! Zilele lui sunt numarate: le numara presa de scandal si poporul odata cu ea, cand scoate din frigider branza, la o salata de rosii taiate repede, pana nu începe Magda la OTV.

Toti astia au ramas în tara. Restul au plecat, si nu în concediu. Or mai fi si altii, nu stiu, e treaba institutelor sa ne zica. Ce vreau eu sa va spun e altceva:
Uitati-va la ei si încercati apoi sa va închipuiti ca, din marfa asta, trebuie sa facem o natiune.
(via dilemaveche)”

Textul de mai sus l-am găsit pe un site de bancuri și acest lucru spune, și el în sine, ceva. O fi de râs?

Doi oameni, doua lumi… — ANGLIA24

Am vrut de multă vreme să scriu despre ei, cei doi tipi atârnați în corzi, spălând cu sârg geamurile unui bloc elegant din centrul Londrei. Puteam trece pe stradă fără să îi observ și numai întâmplarea a făcut ca în acea zi frumoasă, când mă îndreptam spre clădirea din 20 Fenchurch […]

via Doi oameni, doua lumi… — ANGLIA24

Stiri „sangeroase”…

O știre teribilă prezentă astăzi pe câteva site-uri românești este preluată cu sârg și distribuită pe Facebook. Titlul „Incredibil! Atentat cu morți la Londra acum! Imagini ale masacrului aici! 20.03.2016” stârnește panică.

Cât este adevăr și cât este manipulare? Citește adevărul aici:https://ouruk.wordpress.com/2016/03/20/incredibil-sau-penibil-atentat-cu-morti-la-londra-acum-imagini-ale-masacrului-aici-20-03-2016/

atentat cu moti acum

Oare voi ramane fara prieteni?

dreamstime_m_12053649-e1316369981301Simt nevoia tot mai acută de a face curățenie pe Facebook și… chiar se întâmplă… zilnic. Atunci când mi-am făcut contul de FB am adăugat prieteni, cunoștințe, rude. Îmi plăcea să le văd pozele și să interacționez virtual cu aceștia. Parcă mi-erau mai aproape, chair și oamenii pe care îi vedeam mai rar.

Pentru că Lyoness ocupa o parte importantă din viața mea, au urmat prietenii și cunoscuții pe care i-a adus acesta în viața mea. Era firesc. Oameni frumoși, cu preocupări comune, deschiși la minte și Citește mai mult din acest articol

%d blogeri au apreciat asta: