Cum aducem inapoi romanii din strainatate

Din întâmplare, astăzi am urmărit pe net o emisiune în care, tangențial, cineva întreba „cum aducem inapoi românii din străinătate?”. Apoi am văzut că există preocuparea asta și ideea este larg dezbătută. Am văzut o preocupare vecină cu obsesia în acest sens, am văzut că există programe pe bani europeni menite să-i atragă pe românii plecați, o adevărată mișcare de repopulare a țării.

beanie-2562646_1280

Privind de afară, la propriu dar și la figurat, tot acest curent mi se pare nerealist și naiv, plecat de la premize greșite și fără șanse reale de reușită. Există mai multe cauze pentru care cineva a plecat din țară și a lăsat în urmă totul, familie, prieteni, locuri natale, pentru a lua-o de la zero printre străini. Cei care se gândesc să îl aducă înapoi pe… rătăcit, vor să îl recâștige pentru folosul lor, ignorând astfel motivele reale și încercând să găsească soluții pentru ceea ce presupun ei a fi motivele plecării.

Hai să facem un exercițiu de imaginație.

Undeva într-o comună din Moldova, sau mai bine… din Teleorman, un tânăr pe nume Mihai se hotărăște brusc să plece… la oraș. De ce? Dacă îl întrebi pe el, nu știe să îți spună dar s-a săturat. Vrea altceva…

Mihai a terminat școala de câțiva ani și de atunci a lucrat doar în comună, dar mare lucru n-a realizat. Banii îi ajung de azi pe mâine, cu toate că a încercat să lucreze și în weekenduri. A încercat să se angajeze la primărie sau pe la firmele nou deschise care prosperă în ultima vreme în comună, dar nu cunoaște pe nimeni pe acolo, nu e rudă cu primarul, iar de șpagă nici nu poate fi vorba. Nu are el atâția bani… O vreme și-a mai luat și un al doile job, dar abia dacă a reușit să își acopere niște datorii mai vechi, de pe vremea când mama sa a fost bolnavă.

Dacă îl întrebi pe Mihai îți va spune că toate merg prost în comună, dar nimeni nu zice nimic. Cu toate că primarul și conslierii sunt toți niște borfași puși pe căpătuială, unii chiar spun că ar fi recidiviști, lumea tot pe ei îi votează mereu. Își tot deschid firme închizându-le pe ale celorlalți, își construiesc vile pe terenurile primite de la primărie, fac chefuri cu inspectorul de la finanțe și cu șeful de post, dar oamenii s-au obișnuit așa. De câte ori merg la dispensar și nu au loc sau nu sunt medicamente, îi înjură pe cei de la oraș. Așa au auzit ei la radioul local, că ăia de la oraș le iau toate fondurile și de aia merg toate prost în comună. Mai mult, cică este la oraș unul pe nume Boroș, evreu parcă, care este capul tuturor răutăților. El îi mituiește pe toți. Cu ăla se luptă primarul, ca să nu-l lase să cumpere toate pământurile comunei, iar ăla tot trimite inspectori de la județ care bagă bețe în roate primăriei.

În comună Mihai nici nu prea mai are cu cine să iasă. Cei de vârsta lui, care au rămas în comună, stau toată ziua pe Facebook, iar dacă ies undeva, nu au alte subiecte de discuție decât politica. Îi înjură pe politicieni, dar îi votează mereu, îi înjură pe patroni dar se pârăsc unii pe alții pentru a le intra acestora în grații li a ocupa un job mai bun, se plâng de mizerie dar nu ar mătura unul în fața casei… Dar ce să-i faci, așa fac toți în comună.

Prietenii lui mai luminați au plecat la oraș, s-au realizat, au joburi bune, unii chiar și-au deschis firme acolo. Pe majoritatea nici nu prea îi înțelege. Toți terminaseră școli bune în comună, erau meseriași, unii chiar își porniseră afaceri aici. Ce le-a trebuit ca să plece?

Acum vin în vizită doar de sărbători, aduc cadouri pe la rudele rămase în comună și se fălesc cu mașinile lor. El știe că majoritatea au pornit de jos acolo, mulți au lucrat pe șantiere sau la curățenie, dar niciunul nu povestește despre început. La toți poveștile încep din al doilea an, când au fost promovați, sau când au primit un alt job mai bun. Toți spun că acum le merge bine și sunt respectați, nu și cum au ajuns acolo.

Unii vin din ce în ce mai rar, alții nu mai vin de loc. Și-au dus și familiile cu ei, și-au făcut case, au și copii pe acolo. Concediile nu și le mai fac în comună, ci prin țări străine. Îi vede pe facebook…

De fapt nu toți cei plecați au rămas la oraș. Unii s-au întors, cică nu s-au adaptat la viața grea de acolo sau le-a fost dor de familie. Chiar îl știe personal pe unul Dorel, care tocmai s-a întors. Acesta le povestește tuturor ce nașpa sunt orășenii și cum vor numai să profite de tine. Spune că tot mai bine îi era în comună, înainte să plece, chiar dacă era pe ajutor social, tot îi era mai bine decât să fie sclav la orășenii ăia nespălați. Dar pe Dorel dorul de familie l-a adus înapoi. Cu toate că niciodată nu s-a înțeles cu nevastă-sa și copiii îi erau mai mult prin vecini, nu greutățile orașului l-au doborât, ci dorul de casă. Cel puțin așa spune el…

În comună li se cam simte lipsa celor plecați… După ce anul trecut doctorul de la dispensar a plecat pentru un post la spitalul județean, au tot adus stagiari să-i țină locul, dar lumea se plânge de ei. Oricum, stau ce stau și pleacă și aceștia, iar de cei rămași lumea se plânge că vorbesc urât și dacă nu le dai nimic, nu te bagă în seamă. Cică au salarii mici… De aia o fi plecat și doctorul?

La școală, învățătoarea cea mai în vârstă, ar fi trebut să iasă deja în pensie, dar nu are cine să o înlocuiască. Două învățătoare venite între timp, au plecat și ele la oraș, una acum doi ani, iar una anul trecut. Deocamdată nu are cine să le țină locul. Au comasat două clase și speră să le trimită în curând o suplinitoare. E bine totuși că nu mai sunt așa mulți copii ca pe vremuri. Odată erau patru clase, dar acum… au trecut vremurile alea. Lumea nu mai face așa mulți copii…

În colțul străzii lui Mihai era un service auto foarte renumit. Toată lumea se înghesuia la să-ți repare mașina acolo. Patronul, un fost coleg de clasă, i se tot plângea lui Mihai că afacerea merge binișor, dar nu mai face față controalelor. Șpăgi peste șpăgi la tot felul de inspectori locali… Într-o zi când cineva de la primărie i-a bătut la ușă cerându-i o „sponsorizare” pentru partid, colegul lui Mihai parcă a înebunit. A închis service-ul și dus a fost. Mihai a auzit că acesta a lucrat o vreme ca mecanic auto pe la oraș, iar acum și-a deschis acolo un service al lui. Cică-i merge bine…

Degeaba cei din comună ar vrea să îi aducă înapoi și le promit mare cu sarea, pare că orașul i-a vrăjit pe toți. Primarul le-a promis că lucrurile se vor îndrepta, localnicii le tot trimit mesaje rudelor plecate, câteva instituții chiar le-au promis fonduri generoase de la județ pentru a se întoarce și a deschide firme în comună. Se pare că tot degeaba…

Mihai nu prea îi înțelege pe cei plecați, dar… vrea și el să plece. Un fost coleg de școală, Grigore, i-a găsit un post la oraș, la firma care lucrează el. Știe că Mihai este priceput și l-a chemat să meargă pentru un an și… să încerce, să vadă dacă se obișnuiește. Mihai își amintește că și Grigore a plecat tot așa, pentru un an, pe încercate., dar asta a fost acum șase ani…

Bineînțeles, asemănările cu persoane, locuri sau situații reale sunt… știți voi, pur întâmplătoare. De fapt nici nu există în realitate satul sau orașul nostru ipotetic și nici oameni ca Mihai, Grigore, Dorel, sau alții ca ei. După cum spuneam, totul este rezultatul unui exercițiu de imaginație.

Reală este doar întrebarea „cum aducem românii înapoi?”, pentru că noi îi vrem, nu-i așa? Noi îi vrem înapoi…

Despre referendum… la rece

gay-1985899_1280

Nefiind preocupat de acest subiect, mi-a scăpat parcursul acestei inițiative și m-am trezit brusc în vâltoarea evenimentelor recente, adică în febra discuțiilor aprinse de pe Facebook. În primul moment am fost confuz din cauza temelor, aparent fără legătură, care încingeau spiritele, uneori până la injurii și „unfriend”. Unii îi dădeau înainte cu religia, alții cu moralitatea, unii cu copii adoptați de homosexuali, alții cu schimbarea de sex, așa că am fost într-o ceață totală.
Din ce am înțeles eu, un anume ONG, grupând sau susținut de diferite alte organizații, a strâns vreo două milioane și jumătate de semnături pentru organizarea unui referendum de revizuire a Constituției, mai precis de înlocuire a cuvântului „soți” cu sintagma „un bărbat și o femeie”. Am înțeles că e o inițiativă veche de câțiva ani, dar nu am înțeles de ce a devenit atât de imperativă peste noapte. Unii chiar sunt supărați pentru cele câteva zeci de milioane de dolari cheltuite pt organizarea referendumului.

Acum, în timp ce scriu, mi-am amintit că am citit și eu pe Facebook, cu multă vreme în urmă, mesajul unei astfel de organizații(poate chiar cea cu pricina) care spunea ceva de genul „apăr căsătoria dintre un bărbat și o femeie”. Considerând că în România, expresia respectivă este cel puțin un pleonasm, am întrebat și eu atunci, de cine o apără, sau cine o amenință. Au urmat o serie de argumente puerile și clișee fără logică, și… am renunțat destul de repede. Nici nu știam eu pe vremea aceea ce se coace pe acolo.

Zilele acestea, am încercat să ignor toată această vânzoleală mediatică, dar am observat că mare parte dintre prietenii mei de pe Facebook s-au împărțit în două tabere încrâncenate. Am încercat eu să trag o concluzie de aici, dar nu a fost așa de simplu ca în cazul PSD-ului. Acolo, departajarea era clară. Ăia inteligenți și cu ceva școală erau grupați într-o tabără, ceilalți, restul, în tabăra adversă. Aici, cu toate că spiritele erau la fel de aprinse, părerile erau împărțite și motivațiile foarte diverse.

N-am avut încotro și am dat o căutare pe Google, să văd ce pune în pericol „familia românească tradițională”. Căutam sincer și nepărtinitor să mă informez. A fost destul de greu să găsesc câteva articole de lege prin toată această șarjă de mesaje panicarde, venite din toate direcțiile, dar până la urmă am reușit.

Am aflat astfel că legislația actuală nu pune în discuție în nici un fel heterosexualitatea cuplului care se căsătorește în vederea formării unei familii, ba chiar din contră, este foarte clară și fără echivoc în acest sens. Pe lângă paragraful din constituție care spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, am găsit că Art.259 din Codul civil, secțiunea a 3-a(iertați-mi nepriceperea dacă nu am scris corect) definește căsătoria ca „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”. Tot în același articol, dar la alt alineat, aflăm că „bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie”.

Citind cele de mai sus, eu unul, m-am liniștit, dar tot de pe Facebook am aflat că totuși nu este suficient. Pericolul există în continuare. Lumea este îngrijorată că într-un viitor, mai mult sau mai puțin îndepăratat, legiuitorul s-ar putea răzgândi și ar putea schimba toate acele legi, cu scopul de permite cuplurilor gay să se căsătorească. Dacă s-ar căsători, aceștia ar putea adopta copii și de aici…alte scenarii. Cocluzia logică ar fi că neapărat trebuie scris în constituție „un bărbat și o femeie” în loc de „soți”, blocând astfel pentru vecie orice posibil tertip legislativ care ar da acces gay-lor la formarea unei familii.

Aproape că era să o dau la pace cu ideea referendumului, când mi-a căzut sub ochi hotărârea Curții Constituționale prin care se dădea avizul pentru organizarea referendumului: „Curtea constata ca initiativa de revizuire a Constitutiei este constitutionala in raport de prevederile art. 152 alin. (2) din Constitutie, intrucat nu suprima dreptul la casatorie ori garantii ale acestuia”.

Totuși, Curtea Constituțională a ținut să îți spună punctul de vedere, iar mesaju respectivei instituții mie mi-a sunat cam așa: „măi băieți, nu-i rău că faceți referendumul ăsta, că de stricat nu stricați nimic, dar nici mare brânză nu faceți, că oricum ai da-o, oricum ai lua-o, constituția în forma actuală tot la un „bărbat și o femeie” se referă. Acuma… noi v-am spus, voi faceți cum vreți”.

Dacă cineva consideră mult prea plastică interpretarea mea, poate să citească textul original: „Prin inlocuirea sintagmei ‘intre soti’ cu sintagma ‘intre un barbat si o femeie’, se realizeaza doar o precizare in privinta exercitarii dreptului fundamental la casatorie, in sensul stabilirii exprese a faptului ca aceasta se incheie intre parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificatia originara a textului. In anul 1991, cand Constitutia a fost adoptata, casatoria era privita in Romania in acceptiunea sa traditionala, de uniune intre un barbat si o femeie. Aceasta idee este sustinuta de evolutia ulterioara a legislatiei in materia dreptului familiei din Romania, precum si de interpretarea sistematica a normelor constitutionale de referinta. Astfel, art. 48 din Constitutie defineste institutia casatoriei in corelatie cu protectia copiilor, deopotriva ‘din afara casatoriei’ si ‘din casatorie’. Este evidenta, deci, componenta biologica ce a fundamentat conceptia legiuitorului constituant in privinta casatoriei, fiind fara indoiala ca aceasta a fost privita ca uniunea dintre un barbat si o femeie, cata vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent daca este in casatorie sau in afara ei, se pot naste copii.”

Ca să tragem linie și să concluzionăm, astăzi avem o legislație care spune fără echivoc că nu-i loc de gay în căsătorie și o hotărâre a Curții Constituționale care spune că nici în Constuție nu există nici un echivoc în acest sens. Pe de altă parte, mai avem și un referendum… Era un banc în care un ardelean concluziona la final „și la ce i-o folosât?”. Să ne trăiască, că-i al nostru!

Scuze că i-am ignorat total pe gay, chiar nu era vorba despre ei aici. Ei oricum nu au nici un cuvânt de spus în țara noastră. Este vorba despre noi, oamenii normali și despre ce am putea învăța noi de aici. Am putea să învățăm să ne informăm, nu să ne inflamăm doar pentru ceea ce ni se spune, am putea să gândim și să ne formăm o părere proprie, am putea să învățăm să comunicăm, alternând exprimarea propriilor opinii cu ascultarea opiniei celuilalt, în general, am putea să învățăm ce este normalitatea.

Despre femei…

        Citind un articol interesant care continea povestioara unei domnisoare care purta verigheta, fara a fi casatorita si trecand peste miezul articolului, adica verigheta cu pricina, am fost atent atat la perceptia autoarei, cat si al celorlalte cititoare care au comentat.

M-am gandit putin si mi-am adus aminte de un film pe care imi face placere sa il revad ori de cate ori am ocazia(cred ca l-am vazut cel putin de 10 ori).    Citește mai mult din acest articol

Familie

 

            Am gasit printre emailuri mai vechi, unul care avea poza asta in atasament. Conform explicatiilor de acolo ar fi vorba de o familie cu sase gemeni din Columbus – Ohio.

%d blogeri au apreciat asta: