Piramidele… altfel

       Acum trei săptămâni, un grup de fotografi ruși au făcut o escalada ilegală și ne-au oferit ocazia să vedem lumea din vărful Marii Piramide din Giza (platoul Gizeh), una dintre cele 7 minuni ale lumii antice. Aceste fotografii unice realizate „fraudulos”, ne arată Marea Piramidă așa cum nu a văzut-o nici unul dintre noi și cum, probabil, puțini oameni au făcut-o vreodată. De fapt aceste poze spectaculoase ne oferă perspectiva privitorului asupra complexului arheologic și a întregii zone, de la o înălțime de peste 130 de metrii.Imagini superbe care nu au nevoie de nici un comentariu… Citește mai mult din acest articol

Atenție la aplicațiile înșelătoare!

419191_535686846466092_1090727031_n     O nouă aplicație atribuită celor de la Instagram face furori pe Facebook, sau cel puțin așa ar părea la prima vedere. Dacă suntem puțin mai atenți, mirosim o nouă înșelătorie cărora cei mai creduli îi cad destul de ușor. Probabil e interesant să afli cine se interesează de persoana ta, mai precis cine ți-a vizualizat profilul în ultimul timp, DAR… Există și un mare „dar”. Cu ce preț? Pt că nu am cedat ispitei de a-mi instala, chiar și de curiozitate, respectiva aplicație, am reușit performanța de a o displace fără măcar să o fi folosit. Citește mai mult din acest articol

Test de memorie

memory         Testul de memorie pe care vi-l propun e constituit din trei serii de poze. Prima conține 12 poze, iar a doua alte 12 poze. În partea a treia veți vedea 48 de poze și veți fi întrebat la fiecare în parte dacă ați vazut-o în prima parte, în a doua, sau nu ați vazut-o deloc. Apoi veți primi rezultatele.

Mie la „Recognition score”(dacă l-am vazut) mi-a dat 100%, adică 24 recunoscute din 24, media fiind 92%, iar la „Temporal memory score”(când l-am vazut) am fost catastrofal primind doar 70%, adică 17 temporal potrivite din 24, media fiind totuși de 68%. Hai să-mi găsesc și o scuză: l-am făcut în joacă și fără concentrare. 🙂  Merge?
Încerc și mâine dimineață, între prima și a doua cafea, să văd ce iese. 🙂 Revin mâine..

Provocare! Da-ți click pe linkul de mai jos și…  reveniți cu rezultatele. 🙂 Nu trișați că nu-i frumos! 🙂

http://www.bbc.co.uk/science/humanbody/sleep/tmt/instructions_1.shtml

Multumesc Florica! 

Bugetara Mirela… la pompa.

Reportaj Antena1:

La pompa a devenit un obicei sa alimentezi benzina la litru. Mirela stie cel mai bine acest lucru. Este bugetara si castiga salariul minim pe economie. Mirela, bugetara cu un venit minim pe economie, intervievata la pompa:
– De ce ati bagat doar doi liti de benzina?
– Pt ca atatia bani am.

Imagini haioase de la olimpiade

Pe langa momentele de admiratie, speranta, suspans, bucurie, sau tristete, sportivii de la Olimpiade ne mai ofera din cand in cand, fara voia lor, si momente haioase surprinse de fotografi.

Simplu

Nu intelegi instructiunile?
E simplu: da-l mamei tale. Ea stie cum se face…

Remediu rapid

Ai stat mult in fata monitorului si ti-a intepenit gatul?
Nici o problema. Am descoperit un remediu rapid pentru dezmortirea gatului.
<<< Click pe poza!

Centura de siguranta – poveste in imagini

Chiar daca pare de necrezut, anul acesta se implinesc 53 de ani de cand producatorul de automobile Volvo lansa pe piata un model echipat cu centuri de siguranta in trei puncte. Astazi, cand spunem centura de siguranta, ne gandim la o dotare de baza si practic indispensabila a oricarui automobil. Fantezia omului e fara limite si iata cum, daca dai un search pe net, gasesti prozaica centura in cele mai inedite forme si ipostaze.

Oras fantoma in China

Despre orasele fantoma din China am auzit multe povesti. Iata in continuare cateva imagini din Ordos,  districtul Kangbash, un oras fantoma modern proiectat pentru mai mult de un milion de locuitori, cu tot ce presupune asta: cladiri de birouri, centre administrative, agentii guvernamentale, muzee, teatre, facilitati sportive, cartiere rezidentiale.

Sursa

Tu inca fumezi?

%d blogeri au apreciat asta: