„The romanians are coming” vs „13 Shades of Romanian”

tqgqababxbcsrbab0ovrO televiziune britanică numită Channel4, un fel de OTV englezesc, a făcut un serial în 4 episoade numit „The romanians are coming”. Am văzut (aproape) integral primul episod și mi s-a părut un film bun, interesant chiar, dar cu un titlu greșit, tendențios chiar, menit să stârnească patimi. Să ilustrezi românii, realizând un film cu și despre țigani, este fără doar și poate greșit – nu am nimic cu aceștia, dar nu cred că nu ne reprezintă nici ca obiceiuri, nici ca valori.

Și iată, de aici sa umflat vena în toată comunitatea românească, de înțeles de altfel. Unii au ieșit în stradă, alții au înjurat pe Facebook, un tip chiar s-a urcat pe clădirea respectivei televiziuni…

Reacționăm, contestăm, protestăm, înjurăm… Oare este acesta modul în care ne distanțăm de imaginea care ne repugnă atât de tare? Tipii de la Channel4 au făcut un repotaj care trebuia să facă senzație pe un anumit segment de public – vezi cazul OTV (nu e singurul exemplu, dar este cel mai sugestiv). Publicul lor britanic trebuia să se oripileze, să se alarmeze și plin de groaza românilor tuciurii veniți din ghetourile României pe care i-au văzut în primul episod, să aștepte cu sufletul la gură episodul 2, eventual să mai apară și un curent public de protest împotriva invadatorilor…

Și hopa, surpriză, ghici cine a urmărit cel mai mult filmul, cine le-a crescut ratingul și cine le-a făcut publictate pe toate canalele media, inclusiv pe stradă?  Comunitatea românească care… protesta, cerea dreptate, cerea sprijinul autorităților, instituțiilor, președintelui și a căror mebri, chiar se înjurau între ei din cauza unor opinii divergente față de filmul cu pricina.

Scuzați-mă, dar noi, fără să ne dăm seama, chiar jucăm în filmul lor…

Ce ar fi dacă ăn loc să contestăm și să protestăm, (ne-)am afirma, dacă (ne-)am expune ce avem frumos și de valoare, dacă am demonstra cu noi înșine în viața de zi cu zi? Ce ar fi dacă ne-am creea zi de zi filmul nostru?

Un tip a pus o poză pe net cu microbuzul său care avea scris pe parasolar ceva de genul „sunt român și muncesc cinstit în UK”. A fost primul gest inteligent pe care l-am remarcat și în fața căruia mi-aș fi scos pălăria. Nu era o negație, nu era o reacție, nu era o contestare. Era o afirmație pe care nimeni nu o putea contesta. Era un tip de prin Maramureș parcă, care era mândru de el însuși și o arăta lumii întregi. Așa ceva nu poate fi contestat.

Cineva spunea că singurul lucru pe care poți să îl schimbi în această lume ești tu însuți. Parafrazându-l aș spune că singurul mod în care poți să schimbi percepția celor din jur despre tine, este să fii tu însuți așa cum vrei să fii privit.

Celor pe care nu v-am plictisit încă, v-aș sugera un alt gest de… afirmare – filmul „13 Shades of Romanian”.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: