A fi sau a nu fi… „Charlie”

je_suis_charliePovestea asta cu… „Charlie”, mai precis cu sloganul manifest „Eu sunt Charlie!” care a făcut înconjorul globului este de pe acum spusă. Este clar că e o poveste tristă, în primul rând pentru că au murit oameni, lucru care nu poate justificat în nici un fel.

Pe de altă parte este o poveste tristă pentru că este vorba de pângărirea, sub semnul libertății de exprimare, a unor simboluri considerate sfinte de unii semeni ai noștrii. Publicația Charlie Hebdo a fost catalogatăde unii drept profund anti-musulmană, dar nu avea ceva doar cu aceștia și poza de mai jos o dovedește. Orice creștin mai zmintit putea să găsească o motiv valabil pt sine, pt a le face felul.

Povestea cu „Je suis Charlie” este o poveste tristă pentru că ne arată până la urmă disponibilitatea de a judeca, de a ne însuși cauze ce sunt atât de ușor de folosit de cei care au un interes. E simplu să-i înjuri pe jurnaliști pt blasfemiile lor voit umoristice, la fel de simplu cum este să-i blestemi pe extremiștii musulmani pentru crimele lor cu pretext religios. Dar oare suntem noi în măsură să judecăm? Oare dorind să incriminăm extremismul satiric al celor de la Charlie Hebdo, putem să privim în ochii familiilor celor uciși? Dar oare este normal ca dorind să demonstrăm că nu ne lăsăm intimidați de teroare, să ne identificăm cu batjocorirea altor semeni?charlie-hebdo-une-14309_w1000

Dacă ai fost tentat să-ți pui la profilul de Facebook, de exemplu, un „Eu NU sunt Charlie!” te îndemn să îți pui la poza de profil cu una cu victimele zăcând într-o baltă de sânge.

Poate ți-ai pus la profil, din contră, un „Eu sunt Charlie”. Atunci fă-o „bărbătește” până la capăt și folosește ca poză de profil, poza de mai jos sau una asemănătoare, căci slavă Domnului, „Charlie” nu duce lipsă de așa ceva.

Și într-un caz, și în altul uită-te în oglindă, sau mai bine arată mamei tale sau copilului tău poza de profil, apoi explică-i de ce te reprezintă, de ce ești, sau de ce nu ești… Charlie.

După cum v-am spus, este o poveste tristă, căci au murit oameni.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: