Serile Mișcării Arădene: Manifest pentru salvarea Săgeții Verzi

de Florica Sarca

2013-11-11-prezentare-sv.    Anul acesta, în aprilie, ar fi împlinit 100 de ani. A urbanizat podgoria Aradului. Datorită lui locuitorii satelor din împrejurimi au avut vreme de aproape un secol acces zilnic la servicii, școli și urbanitate, iar orășenii au avut piețele ticsite de bunătăți proaspete din podgorie. Era un trenuleț de vis cu platforme exterioare, cu bănci de lemn, sobe canadiene și coș de fum.

Despre ce este vorba? Desigur despre ‘Săgeata Verde’, al cărei centenar l-am marcat împreună cu prietenii noștri la Serile Mișcării Arădene, alături de

ing. Petru Cuvineanu și  Pro-Urbe Urbe Arad vinerea trecută. Nu de dragul trecutului, ci pentru un altfel de viitor.

În 11 noiembrie 1906 avea loc deschiderea oficială a Căii Ferate Arad-Podgoria cu tracţiune benzo-electrică la iniţiativa privată a unor oameni de afaceri locali în scopul valorificării nevoilor economice ale podgoriei Aradului. Dar beneficiile economice și exigențele secolului care avea să fie unul al vitezei, au impus la doar șapte ani mai târziu, electrificarea şi modernizarea traseului la nivelul de vârf al comunicaţiilor din acea perioadă.

Astfel, la 10 aprilie 1913 se finalizează lucrările şi se pune în exploatare comercială calea ferată privată electrificată cu ecartament îngust, prima cale electrificată din estul Europei a opta din lume – proiectul și lucrările de construcție fiind atribuite firmei Ganz Danubius Budapesta.

Calea ferată electrificată avea să consemneze câteva premiere naționale: primii stâlpi de beton armat prefabricați, primele ferme de beton armat prefabricate, folosirea plăcilor curbe de beton armat. Nisipul folosit la turnarea stâlpilor prefabricați a fost extras de lângă Ghioroc, fapt care a marcat momentul inaugural al „băii de nisip” din zonă. Cimentul poate să fi provenit de la una dintre cele două fabrici de ciment din regiune: Teleagd  sau Gurahonț. Materialul rulant de tracţiune era format din automotoare Ganz dotate cu frâne duble, cu iluminat si încălzire electrică, iar vagoanele de transport călători proveneau din transformarea vechilor automotoare benzo-electrice, adaptate, și ulterior construite la Fabrica de Vagoane Johann Weitzer din Arad. Energia electrică era furnizată de către „Societatea de electricitate S.A Arad” înființată în 1897.

În timpul războiului, vagoanele inițial gri au fost revopsite în verde în scopuri de camuflaj. ‘Săgeata verde’, un nume dat pesemne de ‘un hâtru bun de glume’ a devenit un fel de ceas local, și nu unul oarecare, ci unul elvețian, fiindcă nu întârzia niciodată; dar mai ales un factor de prosperitate pentru locuitorii din ținuturile comitatului Arad. ‘Noi (n.r. arădenii) am schimbat lângă Balcani, porecla în renume!’

Lucrările de sistematizare din Arad, introducerea tramvaielor urbane în 1946, construirea pasajului Micălaca și a blocurilor de pe Iuliu Maniu, deschiderea Combinatului Chimic Archim Vladimirescu, au redus treptat, și în cele din urmă au suprimat în 1991 exploatarea  Căii Ferate Electrificate Arad-Podgoria.

Vestigiile istoriei industriale ale căii ferate metropolitane au fost tezaurizate într-un muzeu amplasat în Ghioroc, care mai păstrează echipamente originale din 1913, precum și câteva exponate funcționale, reconstruite cu meșteșug de către Fabrica de Vagoane Astra Arad în 1995 – ca mărturie a capacităţii tehnice a începutului de secol XX în această parte a Europei.

Ne-au mai rămas și machetele realizate de graficianul și sculptorul arădean Ioan Popoviciu (1922-1999, antrenor emerit de tir), care reproduc cu extraordinară acuratețe designul Săgeții Verzi.

Și mai dispunem de un site realizat de un grup de pasionați de istorie feroviară din Arad, intitulat ‘Salvați Săgeata Verde’.

Inițiativa privată de milioane de acum 100 de ani reprezintă un potențial nevalorificat astăzi și o valoare inestimabilă, din punct de vedere turistic și comercial, pentru mâine. Depinde de autorități și de noi să redăm Săgeata Verde Podgoriei Aradului.

Imagini eveniment: http://www.miscarea-aradeana.ro/manifest-pentru-salvarea-sagetii-verzi

Partener media: party-arad.ghidularadean

În numele Mișcării Arădene,

Cu respect,
Florica Sarca

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: