Imnul stațiunii Mamaia?

66743           Cu riscul că de ai fi declarat persona non grata pe tot internetul trebuie să-mi mărturisesc ignoranța. Nu am habar cum arată Lady Gaga, cu atât mai puțin cu ce se ocupă Radu Mazăre. Cel din urmă, ciudatul personaj, pt mine nu depășește calitatea de „papițoi” și orice e asociat de numele lui rămâne în zona respectvă. Ieri pe Gară pentru doi am aflat despre imnul stațiunii Mamaia cântat de Loredana, mai precis despre faptul că ceea ce au lansat cu mare pompă gașca papițoiului, e doar o furăciune demnă de domnul prim-ministru al României. Aruncându-mi ochii peste articolul despre care vă spuneam și fără să dau prea mare importanță personajului, am dat play celor două clipuri. Cu toate că nu mi-am dat silința să le sincronizez, mergând amândouă deodată, nu am sesizat deloc vreo diferență.🙂 Dacă opream unul sau altul dintre ele, ritmul sau muzicalitatea nu aveau deloc de suferit. Încercați și voi!🙂

Până și Ponta poate fi invidios pt așa coincidență. Nu-mi permit să fac aprecieri muzicale, deci s-ar putea ca Loredana să cânte mai bine melodia celor de la Delirium tremens, dar e bine de știut că imnul stațiunii Mamaia e un plagiat. Enjoy!


Sursa Foto

4 Responses to Imnul stațiunii Mamaia?

  1. Gabriel spune:

    La minutul 1.10 spune ca e Delirium tremens …deci s-ar putea sa fie în „cârdășie”
    Banuiesc ca nu se mai pune daca recunosc din prima ca plagiaza…sau pedeapsa se reduce la juma :))

    • Luka spune:

      Dacă mâine public pe blog Luceafărul și pe la jumătate zic ceva de Eminescu, o să pot spune că e poezia mea?

    • Alin Fazakas spune:

      au bagat delirium tremes la jumatatea melodiei pentru simplul motiv ca eu epuizat toate textele inteligente, precum: uite luna, uite valu, uite vine salvamaru😎

  2. Alin Fazakas spune:

    ca sa o citez pe loredana: oi oi oi oi oi oi😆

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: