Cat de important este costumul?

Eror 404! Costum… not found!

E ciudat că m-am apucat să scriu despre un subiect cu care sunt oarecum certat: cât de important este costumul, ținuta business în general, în viața noastră?

Păi am purtat uniformă la școală, adică un fel de costum și probabil, de aici a apărut și senzația de constrângere. Apoi, câțiva ani mai târziu, la un loc de muncă mi s-a impus cravata- altă constrângere.

Pt cine nu știe, eu fac parte din generația care a crescut cu „Dalas, familia Ewing” și de mic am văzut la tv familia aceea în care toți umblau prin casă, cât era ziua de lungă, în costum și cu cravată și sincer, i-am compătimit. Cum naiba, ăștia n-au și ei un tricou vechi pe care să-l poarte prin casă? Ăștia săracii, nu pot și ei să umble vara in chiloți (ideea cu umblatul gol mi-a venit mai târziu🙂 ) prin casă?

Crescând și ieșind în lume, am învățat că expresia „nu haina îl face pe om”  se referă la ceva anume și în sens propriu, e total falsă. Țin minte că mergând într-o vară la Deva, pt o întâlnire ( să-i zicem, de afaceri) și fiind extrem de cald, am plecat la drum îmbrăcați la… pantaloni scurți. Ajunși în Deva, am oprit într-o benzinărie și cerând un suc am fost tratați… cu foarte multă relaxare(multă de tot). Fiindcă aveam timp, am decis să mai stăm  puțin pe acolo, să ne schimbăm „la costum” și apoi să mergem la întâlnirea cu pricina. Deci ne-am luat cele trebuincioase și după 5 minute am apărut la 4 ace de la toaletă, așezându-ne la masa noastră. Șoc și groază! Vânzătoarea era disperată și nu știa cum să ne mai perie. Nu știu ce-și închipuise ea, dar cert era că schimbarea de look a avut un efect dramatic.

Știu că ținuta business e indispensabilă în anumite medii. Uneori e considerată ca un semn de respect pt ceilalți (îmbrăcați de asemenea business), dar oare nu e doar un standard impus de prejudecati?

Da, categoric, costumul, ținuta business, este importantă. Altă impresie vei face dacă, atunci când te întâlnești cu cineva pt prima dată, vei fi la patru ace. La un interviu, de exemplu… Dar oare întotdeauna? Nu cred că e cazul sa te îmbraci la patru ace dacă te angajezi vânzător la piese auto, șofer de tir, curier, tinichigiu, tractorist, sau… În schimb dacă ținuta ta va fi impecabilă când aplici pt un post la o bancă, agent de asigurări, funcționar sau administrator al unei firme, șansele tale s-au dublat din start.

Să fie totuși costumul, o componentă a unei identități? Face totuși, haina pe om? Nu știu, dar constat că pentru corporatiști, ținuta business este un fel de salopetă obligatorie, un fel de obligatie care poate ar putea fi plăcută la purtare, dar obligatorie fiind, devine o povară de zi cu zi.

Am fost de curând la un eveniment… de familie (să-i zicem), la Viena, unde celelalte ”rude” de un nivel social mediu, constrânse de etichetă, au fost îmbrăcate la costum negru și cravată (binențeles, mă refer la bărbați). Eram singurul ”casual” (pantaloni lejeri si sacou) îmbrăcat în nuanțe de bej. Menționând că totuși nu ne aflam la o înmormântare, trebuie să mărturisesc că din partea mea a fost și puțin spirit de frondă la mijloc, dar una peste alta, m-am simțit bine în pielea mea.

Am stat și m-am gândit la mine(sunt ardelean, deci ”a sta” și ”a gandi” sunt două activități distincte), la tentația de a-mi construi imaginea în consens cu așteptările celorlalți. Da, am renunțat în mare măsură la pantaloni scurți în viața de zi cu zi, în favoarea unei ținute „casual”.  Așa mă simt bine, asta mă reprezintă. Știu că uneori mai zgârii retina unora, atenți la detalii și fixați pe etichetă, dar cred că ținuta și modul de a te îmbrăca e uneori o manifestare a libertații personale.  „Eu sunt eu și… mi se rupe de părerea celorlalți” – e și asta o atitudine, un mod de viață.🙂 E și asta o libertate…

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: