Dacii – Noi dezvaluiri

După ce prin luna mai postasem un film peste care am dat, mai mult, sau mai puțin întâmplător, ”Dacii – Adevaruri tulburătoare” și care a fost intens comentat(pro si contra), iată că a aparut între timp și o continuare, ”Dacii – Noi dezvăluiri”, care contestă vehement ”istoria oficială” a României. Profan fiind în acest domeniu nu pot să trag concluzii decât pt mine personal, dar întrebările pe care le ridică aceste filme, izvoarele care există și totuși au fost ignorate din studiile istorice oficiale, toate acestea îmi par bucăți de puzle care strică întregul, oricum incomplet și se pare nepotrivit, pe care l-am învățat noi la școala.

10 Responses to Dacii – Noi dezvaluiri

  1. Luka,

    ai fost in Egipt, Italia, Grecia? ai vazut cum arata ruinele unor civilizatii antice mari?

    iar acum vin acesti „savanti” si spun ca dacii au fost cea mai mare civilizatie, de la care se trag romanii (din Roma) si… nu a ramas nici un fel de dovada materiala in acest sens… 😐

    nu e nevoie de studii universitare de specialitate ci doar de putin bun simt pt a vedea cum stau lucrurile

    asta nu inseamna ca dacii nu au fost un popor insemnat (chiar au fost, altfel nu ar fi fost o mandrie pt ditamai Roma ca i-au invins si nu ar fi ajuns pe Columna lui Traian), dar sa pastram proportiile 😉

    • Luka spune:

      Mie teoria lor imi spune altceva, sau macar asa o interpretez eu. Faptul ca vorbim o limba „romanica” nu se datoreaza colonizarii Daciei de catre romani, ci originii comune. Dincolo de civilizatia dacica, cat o fi fost aceasta de mareata, se pare ca si dacii si romanii au avut aceeasi stramosi, tracii, iar limba vorbita pe aici nu se limita la branza, barza, viezure. Ce spun izvoarele despre traci, daci si romani, asta ar trebui doar studiat.
      Din pacate izvoarele care nu corespund cu istoria oficiala sunt pur si simplu ignorate, pentru ca se pare, istoria este considerata o stiinta exacta, bazata pe axiome, iar orice noua informatie care nu se potriveste cu imaginea oficiala este din start respinsa.

      • Luka,

        ai citit carti publicate acum 100 sau 150, poate chiar 200 de ani? in original, ma refer

        sunt atat de diferite de limba romana actuala, de nici nu iti poti imagina

        tot ce se spune in aceste „documentare” (iarta-mi ghiliumelele) este intr-adevar numai pura teorie, pornita dintr-un patriotism orb

        recomandare: citeste Lucian Boia si vei inteleg despre ce vorbesc 😉

      • Luka spune:

        Cred ca am mai purtat aceeasi discutie si la filmul trecut. 🙂 Crede-ma, nu-mi spui absolut nimic nou si nici nu incerc sa te contazic, dar raman la parerea mea ca istoria nu se scrie, ci se cerceteaza si mai ales, nu se cerceteaza o data pt totdeauna…

      • Luka spune:

        :))) Era cat pe ce sa uit. Ca sa intelegi ce vreau sa spun, citeste-l pe Boia.:) Ma refer la abordare, nu la cazul in speta. 🙂

  2. TRACULEA spune:

    Luka, Luka, aceste lichele asta au facut dintotdeauna, sa ne scada si sa ne ingroape. Acolo unde nu pot, fiindca avem dovezi limpezi ca lumina zilei, ne ignora total. Exista dovezi de toate felurile ca suntem urmasii traco-dacilor/rumunilor, nu avem nicio legatura cu romanizarea, mizeria care le e cea mai draga. Dar mai rau ii sperie ca romansii, retii, vlahii din Regiunea Autonoma Vlaha si altii inca mai au o multime de cuvinte in comun cu noi. Fireste, aici intra si cei intinsi pana la sute de km de locurile in care a calcat picior de soldat roman.

    Nici Ureche, nici Miron, nici altii nu folosesc in scris intocmai limba vorbita de popor, plus regionalismele si arhaismele, asta o stiu bine lichelele. Chiar si asa se intelege cam totul. Dar asta ti-a indicat 100, 150, 200 de ani!!

    Este adevarat ca filmele acestea nu sunt tocmai riguros stiintifice, o sa vina si asta, apoi o sa-i traznim de nu se vad. Asa cum merita niste lichele gen lucian boia care paraziteaza fel si fel de idei si se preteaza la o multime de rationamente alternative prezentandu-le drept concluzii ontologice, epistemice etc. Daca esti mai atent iti dai seama si de intentia impanata cu „paradigme”.

  3. TRACULEA spune:

    Ia, Luka, editia princeps(1883) de POEZII – a lui Eminescu -, „cadavrul din dulap”, sa vezi cum suna.

    Uite „Rugăciunea” lui Goga – din editia de POEZII aparuta la Budapesta in 1905, o am in fata:

    „Rătăcitor, cu ochii tulburi,
    Cu trupul istovit de cale,
    Eu cad neputincios, stăpîne,
    În faţa strălucirii tale.
    În drum mi se desfac prăpăstii
    Şi’n negură se ‘mbracă zarea,
    Eu în genunchi spre tine caut:
    Stăpîne-orînduie-mi cărarea!

    ……………………………………….

    În suflet samănă-mi furtună
    Să-l simt în matcă-i cum se zbate,
    Cum tot amarul se revarsă
    Pe strunele înfiorate
    Şi cum supt bolta lui aprinsă,
    În smalţ de fulgere albastre
    Închiagă-şi glasul de aramă
    C î n t a r e a p ă t i m i r i i n o a s t r e”

  4. TORNA DACIA spune:

    Hamburg a lovit naucitor pe antidacisti==GENETICA HAMBURG A EMIS LEGEA SA =Sinem daci-=nu ne tragem din romani=sa votam asadar un rege autohton sau un presedinte ce are in program DACIA/daci sa ne numim uniti cu basarabi daci sa fim [unirea a fost facuta pt. vacie la 1918]==schimbarea formalitatilor administrative e o necesitate pt.a intra in LEGALITATE..VA MULTUMESC ..AMIN.

  5. TORNA DACIA spune:

    itroduc comentariu dar nu publicati……DOAR ATITA SPUN- HAMBURG-iar gura clampanitorilor se inchide ca un drug..va multumesc…amin.

    • Luka spune:

      Aș aprecia dacă v-ați exprima opiniile într-un mod coerent și cât de cât corect gramatical, pt ca toată lumea să vă înțeleagă punctul de vedere. Sunt sigur că și ceilalți cititori ar aprecia asta.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: