Etica si prostia

Incerc sa ma tin departe de politica pentru ca mi se pare o lupta murdara pentru bani si putere ascunsa sub afise frumoase, bazata de inocenta, credulitatea, naivitatea cetatenilor. Atunci cand prostia(am o parere despre acest fenomen, dar o las pe alta data) isi face simtita prezenta, vom vedea si partizani infocati ai uneia sau alteia dintre tabere.

Evenimentele din ultima vreme mi-au zgariat si mie autosuficienta si statutul de apolitic, dar doar prin prisma unor principii care vad ca se dizolva sub ochii nostrii, dar le-am acceptat ca pe „mersul lucrurilor” in aceasta perioada.

Povestea cu plagiatul domnului prim-ministru Victor Ponta am dat-o uitarii cu tot cu declaratiile sale in presa, pe care apoi le-a retractat. Fac si astea parte din… „mersul lucrurilor”. Ne obisnuim si cu astea, nu e chiar asa de rau. Astazi aruncand o privire pe Facebook vad ca o „comisie de etica” a stabilit ca lucrarea de doctorat a domnului prim-ministru nu este plagiat. PUNCT. Argumentatia nu mai conteaza. Nu conteaza nici macar etica „comisiei de etica” caci asta e… „mersul lucrurilor” in Romania din acest moment. Ce m-a frapat au fost comentariile cretinoide ale unora, lipsa de gandire sau judecata, orbirea cu care inlocuiesc gandirea proprie cu clisee luate din sistemul de propaganda. Asta este prostie si nimic mai mult.

Dati click pe poza si veti vedea cu ochii vostrii pasajele incriminate de plagiat. Mai departe fiecare va face ce-l ajuta inteligenta. O va folosi si va trece faptele prin filtrul ratiunii sau va refuza sa o folosesca, reactionand din reflex cu un cliseu invatat de la tv.

Ideea e concluzionata perfect intr-un vers pe care l-am scris eu mai demult: Viitor de aur tara noastra are… Nu-mi spuneti ca versul nu-mi apartine, caci asta nu poate fi considerat plagiat… conform legislatiei din acea vreme. Daca nu sunteti de acord, sunati la… „comisia de etica”.

P.S.

Articolul acesta nu este despre politica, ci despre etica si prostie. Pana de curand, negam notiunea de „prostie” dar vremurile mai schimba pana si convingerile oamenilor inteligenti.🙂 Consider ca refuzul de a-ti folosi ratiunea, e sigurul lucru care poate fi numit „prostie”

3 Responses to Etica si prostia

  1. Pingback: Comisia de etica 2.0 - Concediaza-ti seful!

  2. Esti sigur ca aia e teza de doctorat a lui Ponta si nu este de fapt o manarie a oamenilor lui Basescu?

    • Luka spune:

      Exact despre asta vorbeam in articol. Hai sa gandim, nu sa luam lucrurile gata digerate pe care ni le servesc unii. Tu ce crezi? Tu crezi ca ar fi posibil ca oamenii malefici ai lui Basescu sa fabrice o alta teza de doctorat decat cea scrisa cu mana lui de Ponta?

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: