Un Facebook mai prietenos

               Am si eu cont pe Facebook, binenteles… Apropo, mai dati cate un like sau un share, ca nu va doare mana. Si ziceam de contul meu… Nu numai unul, dar si asta este de inteles atunci cand dezvolti o personalitate multipla.

Cu timpul am primit multe “cereri de prietenie” carora le-am dat curs fara prea multa bataie de cap, in ideea ca orice persoana prietenoasa trebuie tratata ca atare. In acest timp, unii dintre acesti multi prieteni pe carei-am colectionat pe Facebook, m-au bagat in tot felul de grupuri, mai mult sau mai putin cunoscute mie. Astfel, fara sa-mi dau seama am ajuns un tip oarecum…  “popular”  pe Facebook, din moment ce aveam aproape 800 de prieteni. Stiu, o sa-mi spuneti ca dupa standardele Facebook aceasta este o suma modesta, in comparatie cu numarul de prieteni ai unei vedete, dar incetul cu incetul, contul meu a devenit un fel de “Gara Centrala”.

Cum este corect? Roman sau “romanas”, Romania sau “romanica”?

     De multa vreme am intentionat sa scriu un articol despre diferenta dintre romani si “romanasi”, dintre Romania si “romanica”. Iritarea pe care mi-o provoaca termenii acestia, “romanas” si “romanica” este o chestie personala de pe vremea cand stateam (mai mult) in Austria.  Daca locuiesti o vreme intr-o tara straina, sau te stabilesti permanent acolo, iei contactinevitabil si cu comunitatea de romani de acolo. De fapt niciunde nu se incheaga o comunitate de romani in adevaratul sens al cuvantului, ci se formeaza “bisericute” in functie de interesele comune. Unii se aduna pe langa o biserica, altii in jurul unei asociatii sau chiar pe langa un magazin, sau restaurant cu specific romanesc, unii muncesc impreuna, altii doar se distreaza impreuna. In general ii anima un interes sau o ocupatie comuna si ii desparte inclinatia nativa de a-ti barfi aproapele. Am cunoscut acolo romani de cele mai diverse facturi: muncitori in constructii, studenti, taximetristi, hoti, curve si pesti, chelneri, profesori sau functionari. 

Despre femei…

        Citind un articol interesant care continea povestioara unei domnisoare care purta verigheta, fara a fi casatorita si trecand peste miezul articolului, adica verigheta cu pricina, am fost atent atat la perceptia autoarei, cat si al celorlalte cititoare care au comentat.

M-am gandit putin si mi-am adus aminte de un film pe care imi face placere sa il revad ori de cate ori am ocazia(cred ca l-am vazut cel putin de 10 ori).   

Oare sunt homofob???

Intotdeauna m-am considerat un tip tolerant. Diversitatea etnica, culturala, sexuala, sau de orice natura(cred) mi s-a parut un lucru oarecum firesc si acceptabil. Acum( voi reveni la samanta dilemei mele) imi dau seama ca aceasta diversitate am considerat-o acceptabila atat timp cat se manifesta la ea acasa. Am acceptat intotdeauna ca exista homosexuali, dar daca am vazut doi tipi tinandu-se de mana sau sarutandu-se pe strada(nu in Romania), am intors capul dupa ei. Oricat de tolerant as fi vrut sa fiu, dintotdeauna paradele gay mi s-au parut dezgustatoare, frizand grotescul. Barbat fiind am acceptat ca exceptie lesbienele, dar asta e alta discutie. ))  Toleranta mea s-a mai lovit de o incercare. Cu toate ca in Austria am cativa cunoscuti gay, deci respectiva “zona sociala” nu mi-e total straina, mi-a fost greu de digerat situatia unui bun prieten de acolo, al carui fiu este gay. E…” interesanta” relatia tata-fiu in astfel de cazuri si deasemenea, relatia cu restul cunoscutilor in acest caz.

Am incercat sa creionez contextul sau poate doar sa descriu acceptiunea cuvantului “tolerant” in cazul meu. De fapt si cuvantul “tolerant” permite sensul de a tolera o situatie “anormala” sau a fi tolerant vizavi de notiunea de “normal”. La al doilea caz ma refeream. Pana azi eu consideram, cu toate “exceptiile” de mai sus, ca notiunea de “normal” are suficient loc pt orice simte sau face un om, atata timp cat nu aduce atingere altora.

Intamplator mi-a cazut sub ochi o stire dintr-un ziar (online) aradean care anunta cu binecunoscutul aer de senzational o “Premiera in universul benzilor desenate: Prima casatorie gay va avea loc in urmatorul volum din seria X-men”. Citim in stirea cu pricina ca “Doi supereroi din seria “X-Men” vor renunţa pentru o zi la arme şi îşi vor pune verighetele, cu ocazia primei căsătorii gay din istoria benzilor desenate, ce va fi prezentată în următorul volum din această franciză de succes, care va fi lansat în luna iunie.
Reprezentanţii companiei Martel au anunţat, marţi, că personajul Jean-Paul Beaubier,

Nu e ceea ce pare.

Imaginea alaturata poate fi trecuta pur si simplu la categoria “iluzii optice” sau ne poate da de gandit caci nu intotdeuna ceea ce vaedem este in realitate ceea ce pare.

Deci… cine pe cine tine in brate?

Cui ii plac vestile proaste?

  Putin mai devreme dechizandu-mi Facebook-ul, printre alte “chestii” am dat si peste minunea asta. Celor de la Gandul li s-a parut interesant sa posteze acolo “o veste proasta”. Oare ce te poate mana sa deschizi o postare cu titlul “o veste proasta? Are oare cineva nevoie de asa ceva sau se mizeaza pe curiozitatea morbida a unora? Sincer nici nu stiu despre ce e vorba acolo, dar nici nu simt sa fi pierdut ceva.

Interesant este ca in 14 minute au primit si doua “like-uri”… Deci nu numai ca unii simt nevoia de vesti proaste, dar le si apreciaza. Si nu numai atat, dar exista si doua comentarii, deci e un subiect de dezbatut. Sa speram ca cei doi sunt autorul si colegul lui de birou de la Gandul… Astfel lumea ar fi mult mai buna.

Culoarea cuvintelor

64×75=? Puteti “simti” in ce interval numeric este probabil sa cada solutia?

Ce ar putea insemna cuvantul “hnugginn”?

Daniel Tammet, autorul cartii “Nascut intr-o zi albastra”, se autodefineste ca savant, dar spune despre sine ca este un savant autist. Daca aflam despre el ca sufera de sinestezie lingvistica, numerica si vizuala, poate nu pare cine stie ce, dar daca ne imaginam lumea sa in care numere, culori si cuvinte, se afla  pe acelasi plan, vom descoperi o cu totul altfel de lume.

 

“Vineri” este ziua sperantei?

     Vineri – ziua cand se termina saptamana de lucru si incepe weekend-ul.

Nu am constientizat faza asta cu exuberanta de weekend pana sa apara Facebook in viata mea. Toata lumea posteaza mesaje, poze, glume, legate de ziua de vineri. Toata lumea e happy, caci vine weekend-ul.Ciudat “Weekend-ul” asta. Vine si… pleaca.  Avem “Vineri”, ziua cand incepe viata si “Luni” cand totul se sfarseste. De luni pana vineri traim cu senzatia de scarba, de apasare, de monotonie si obligatie, adica 5 zile pe care ne inchipuim ca le imprumutam sau le vindem altcuiva, 5 zile de morti vii. Vineri e ziua de… speranta. Se sfarseste si saptamana asta, vine maria sa “Weeekend-ul”. Sambata si duminica, doua zile pe care le simtim ca apartinandu-ne noua, doua zile in care ne recapatam libertatea, in care practic inviem. Si ne trezim ca suntem exuberanti, nici nu ne permitem sa fim altfel in aceste doua zile.

Din legile lui Murphy

1. Cu cat e mai frumoasa o femeie care te iubeste cu atat mai usor e sa o parasesti fara pareri de rau.
2. Nimic nu se imbunatateste cu varsta.
3. Nu conteaza de cate ori ai facut-o, daca iti este oferita… ia-o!
4. Sexul nu ingrasa.   

Reflectii de 1 Mai…

Ziua de 1 Mai mi-a adus aminte de ceva, de sentimentul de a fi plecat, de a fi hoinar.
Daca e 1 Mai, in mod normal tot romanul e obisnuit sa se buluceasca cu catel si cu purcel, undeva… la” iarba verde”. Daca-ti permiti si tii la fite, dai o fuga la Bulgari sau macar undeva pe Valea Prahovei. Daca nu, apelezi la o solutie locala, ca doar o garla sau o padure se gaseste oriunde. Prieteni, mici si bere… si tabloul e complet.